Ai simțit vreodată că o tură de 12 ore se transformă într-una de 24 doar din cauza uniformei? Dacă da, s-ar putea să fi ales greșit croiala, materialul sau chiar modelul. O uniformă potrivită îți poate ușura munca, dar una aleasă pe repede înainte te poate face să numeri minutele până la finalul programului. Hai să vedem 5 situații frecvente cu care poate te-ai confruntat atunci când ți-ai ales uniforma și cum le poți evita.
1. Uniforma e prea strâmtă sau prea largă
Ai comandat o uniformă care părea perfectă în poze, dar când ai îmbrăcat-o, ai simțit că fie te strânge peste tot, fie plutești în ea? O uniformă nepotrivită ca mărime îți poate transforma fiecare mișcare într-un chin.
Dacă e prea strâmtă, ai senzația că nu poți respira, iar în turele aglomerate orice întindere devine o provocare. Dacă e prea largă, riști să arăți neglijent și să te împiedici de propriile haine.
2. Materialul te irită
Dacă uniforma ta devine un adevărat „costum de saună” sau, dimpotrivă, îți dă fiori reci pe coloană, materialul este de vină.
- Bumbacul 100% e respirabil, dar se șifonează ușor și poate fi greu de întreținut.
- Materialele sintetice ieftine sunt rezistente, dar nu lasă pielea să respire.
- Amestecurile de bumbac și stretch oferă echilibrul perfect între confort și aspect profesional.
Dacă vrei să te simți bine toată ziua, alege uniforme cu elastan sau poliester premium, care îți permit să te miști lejer și să rămâi fresh.
3. „Unde mi-e pixul? Unde mi-e telefonul? Unde mi-e răbdarea?”
Dacă în timpul turei ai ajuns să te scotocești prin buzunare ca un magician care caută porumbelul, înseamnă că nu ai destule. O uniformă fără suficiente buzunare îți va îngreuna ziua, mai ales când trebuie să ții mereu la îndemână telefonul, pixurile, carnetele, stetoscopul sau rețetele.
Alege uniforme cu cel puțin 3 buzunare – două laterale și unul pe piept. Dacă ai mereu nevoie de multe accesorii, caută modele cu buzunare adânci și compartimentate.
4. O uniformă greu de întreținut
Dacă uniforma ta și-a pierdut aspectul după câteva spălări sau pare că s-a decolorat mai repede decât o foaie de hârtie în soare, materialul nu este de calitate.
Caută uniforme rezistente la spălări frecvente, care își păstrează culoarea și textura. Cele din poli-bumbac stretch sunt o varianta bună, pentru că nu se deformează și nu se decolorează ușor.
Dacă te-ai regăsit în oricare dintre aceste situații, acum știi la ce să fii atent. O uniformă medicală bună nu e doar o haină, ci un aliat în turele lungi. Descoperă uniforme medicale concepute special pentru profesioniști pe Femina Medical!

